GRAMATICĂ: Hai să vorbim corect

Întâlnim deseori persoane care comit abateri grave de la normele gramaticale. Se vede treaba că unii au cam lipsit de la orele de gramatică sau - dacă au frecventat cursurile - erau prezenți pe rețelele de socializare, unde nu prea contează dacă scriem corect sau greșit gramatical.
Hai să vedem ce greșeli am sesizat astăzi:
Repercusiune sau repercursiune
Acoarele sau acuarele
Piaptăn sau pieptăn
Casierie sau caserie

Inițiativa ta poate avea repercursiuni grave. INCORECT
Inițiativa ta poate avea repercusiuni grave. CORECT
Am cumpărat o cutie de acoarele. INCORECT
Am cumpărat o cutie de acuarele. CORECT
Mi-am trecut pieptănul prin păr. CORECT
Mi-am trecut piaptănul prin păr. INCORECT
Treci pe la casierie azi? CORECT
Treci pe la caserie azi? INCORECT
Pentru final discutăm despre modul de scriere al adjectivelor posesive noștri și voștri și a pronumelor posesive ai noștri și ai voștri. De reținut că acestea se scriu, fără excepţie, cu un singur „i” la final. Exemple:
Copiii noștri sunt frumoși. CORECT
Copiii noștrii sunt frumoși. INCORECT
Banii voștri sunt munciți. CORECT
Banii voștrii sunt munciți. INCORECT
Nu există nicăieri munți ca ai noștri. CORECT
Nu există nicăieri munți ca ai noștrii. INCORECT
Sunt ai voștri câinii? CORECT
Sunt ai voștrii câinii? INCORECT

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNCEPE DEZBATEREA MOȚIUNII PSD VS PSD. CE DEZNODĂMÂNT PREVEZI?